Hemingwayul Twitterului – cu carabina la tâmplă

Hemingwayul Twitterului - cu carabina la tâmplă
Publicat: 13/05/2017, 21:13

Întâi, demiterea directorului FBI. Ar fi avut tot dreptul s-o facă – FBI e parte a puterii executive și răspunde în fața președintelui – dar, firește, nu în interes propriu. Dând impresia că-l demite ca scape de presiunea investigației asupra amestecului Rusiei în campania electorală, a suflat în pânzele celor care au comparat înlăturarea fără preaviz a lui James Comey cu „masacrul de sâmbătă seara” al lui Nixon – debarcarea procurorului Cox.

Când, a doua zi, jurnaliștii prezenți la Casa Albă ca să relateze despre vizita ministrului rus de Externe (însoțit de ambasadorul Serghei Kislyak, „capul răutăților”) n-au fost primiți, iar apoi în Biroul Oval au dat peste Secretarul de Stat al lui Richard Nixon, vulpoiul Kissinger, fandacsia – gata: „Watergate!”, „Impeachment!”. De ce se afla nonagenarul în proximitatea lui Trump? Fiindcă (v-am atras atenția de multă vreme), îl consiliază pe președintele Americii, iar în mod special în relația cu Putin face oficii de intermediar.

Între timp, reprezentanții Casei Albe se încurcau în minciuni, deși adjunctul Procurorului General, Rod Rosenstein, produsese cea mai solidă și altruistă motivație a demiterii: manipularea publică de către șeful FBI a anchetei privitoare la contul privat de e-mail și serverul doamnei Clinton, în campania electorală.

Apoi a intervenit însuși Donald J. Trump, contrazicându-se de trei ori în trei zile. A urmat interviul de 31 de minute acordat lui Lester Holt de la NBC. Acolo, Hemingway-ul Twitter-ului, cum îi place să-și spună, și-a dus carabina la tâmplă. Întrebat dacă se află sub investigație, a recunoscut că l-a întrebat în trei rânduri despre asta pe James Comey iar acesta ar fi negat. N-a scăpat ocazia să-l facă pe șeful FBI fanfaron, dar și să declare efuziv: „I am a big fan of the FBI! I love the FBI!”. A ținut și să se audă: „N-am investiții în Rusia, nici una. N-am vreo proprietate în Rusia. Mulți au crezut că dețin clădiri de birouri în Moscova. N-am…”.

Și fiindcă îi place să acționeze în stil mare, Donald J. Trump și-a mai pus o dată carabina la tâmplă, cu câteva ore în urmă, pe Twitter, amenințându-l public pe demis: „James Comey ar trebui să spere că nu există înregistrări ale conversațiilor dintre noi înainte de a începe să sifoneze către presă”.

(Analiștii politici ai lui Dughin au dat năvală să arate că demiterea intempestivă a lui James Comey a amânat… lovitura de stat pregătită de serviciile secrete!).

Pentru demiterea directorului FBI, președintele Statelor Unite nu poate fi pus sub acuzare. În principiu, e greu de pus sub acuzare, cu Congresul majoritar republican. (Dacă s-ar ajunge la suspendare, ar însemna ca măruntul vicepreședinte Pence să îi ia locul până la alegerile din 2020).

Însă, prin reacțiile autoincriminatoare post-demitere, Donald Trump își apropie periculos degetul arătător de trăgaci.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Harry Gregson-Williams: Moștenirea sonoră din Gladiator, continuată. Prieten și ucenic al lui Hans Zimmer